Vine iarna, dar nu ninge. E gri, e puţin frig, dar cel mai
grav e că e plin de tristeţe în oraşul acesta mut. Mai ales noaptea, când se
lasă toate aceste umbre şi oamenii cu pelerine negre ne pândesc din spatele
perdelelor. Mi-e şi frică să mai dorm acum.
Vroiam să-ţi mai reamintesc şi de vremurile trecute, când
dovlecii creşteau în toate parcurile noastre, când credeam cu toţii în ceva şi
aşteptam Crăciunul ca să ne petrecem timpul vorbind câte trei ore la telefon.
Iar acum, pentru că am atât de multe de spus, dar atât de
puţine cuvinte în micul meu calculator, vreau să nu uiţi cine eşti. Pentru că
dacă tu îţi aminteşti probabil îmi vei aminti şi mie într-o zi.
Cu drag, A.
