03 decembrie 2011

Dragă Borcănaş,

Vine iarna şi mi-am uitat pantofii căptuşiţi cu blană la tine acasă. E frig acolo şi plouă des, iar ei s-au topit, ca două brioşe lăsate la soare.
Vine iarna, dar nu ninge. E gri, e puţin frig, dar cel mai grav e că e plin de tristeţe în oraşul acesta mut. Mai ales noaptea, când se lasă toate aceste umbre şi oamenii cu pelerine negre ne pândesc din spatele perdelelor. Mi-e şi frică să mai dorm acum.
Vroiam să-ţi mai reamintesc şi de vremurile trecute, când dovlecii creşteau în toate parcurile noastre, când credeam cu toţii în ceva şi aşteptam Crăciunul ca să ne petrecem timpul vorbind câte trei ore la telefon.
Iar acum, pentru că am atât de multe de spus, dar atât de puţine cuvinte în micul meu calculator, vreau să nu uiţi cine eşti. Pentru că dacă tu îţi aminteşti probabil îmi vei aminti şi mie într-o zi.

Cu drag, A.