Cu pete, inele,
cu măşti şi castele
cu mucegai.
În acea sticla pătată cu vin,
casa unui rechin,
zăcea adevărul
minciuna, orgoliul
candoarea şi uimirea.
Stătea nimicul
lâncezind ca furtuna,
de nisip.
Pe cortul închis
stătea şi inima,
uitată,
mâncată, înlocuită.
Căci nu-i dragoste-n lume
nu-i sens şi nu-i om,
ce nu poate fi şters
din al vieţii caiet.
