m-am schimbat şi am urlat,
te-am crezut, te-am blestemat,
am ieşit şi am uitat.
Şi am dat de un pătrat
şi pe el l-am sfărâmat,
ca un melc de catifea
l-am legat, l-am împletit,
l-am iubit şi l-am jelit.
M-am întors în cerc din nou,
ca-ntr-un labirint de fier.
Am mâncat, am ronţăit
inima ca felul doi
şi apoi am înghiţit
tot noroiul dintre noi.
Şi-a urmat apoi un romb,
l-am cârpit, l-am meşterit
cu o fundă l-am strivit
sub papucul meu de om.
La sfârşit am construit
din iubire şi moloz
douăzeci de fluturi mov
care au plecat spre nord.
Am rămas cu şase sfori
şi cu un motor defect
într-un negru abanos,
am rămas ca într-un neg,
cu puroi.
Ş-a venit un cavaler
cu armură şi un coif
pe o bicicletă mare,
m-a furat, m-a dus departe.
Sunt acum într-un castel,
şi-mi simt viaţa cum pulsează
fără corpuri drept străjeri
sunt doar eu şi doar cu el.
