- Sunt făcută din materialul greşit, Sherlock. E evident. Probabil s-a trezit
cineva să combine substanţele nepotrivite, şi am ieşit eu singură cu
ingredientul X pe post de nucleu. Magic, adevărat şi complet irelevant.
- Ah, domnişoară Schwarz! Dramatizaţi din nou. Sigur există cineva care să
vă împărtăşească nesiguranţa şi râsul isteric în cele mai nepotrivite momente.
- Probabil există. Sau exista. Poate a murit, călcat de tramvai, îngropat
de viu, cine ştie. Poate încă nu s-a născut. Poate sunt în secolul greşit. Atât
de multe posibilităţi.
- Şi nu credeţi că ar putea fi cineva din apropierea dumneavoastră?
- Am crezut, am renunţat, am încercat să cred din nou. Dar nu, acum nu mai
cred. Oamenii din jurul meu nu dansează în ploaie, ci se ascund în casă. Ei nu
fac plimbări lungi pe jos, ci se afundă în vizuina lor imaginară. Oamenii din
jurul meu nu mă caută decât atunci când au nevoie de un umăr, un genunchi sau o
ureche de împrumut, sau poate de cineva care să le şteargă memoria. Cum ar
putea ei să fie la fel ca mine?
- Păi într-un fel sau altul, ei sunt. Prin lucrurile mici pe care poate nu
le vedeţi. Poate vă concentraţi prea mult pe diferenţele evidente dintre voi
încât nu mai percepeţi şi asemănările.
- Poate. Dar nici ei nu îşi dau prea mult interesul.
- Va trebui atunci să vă daţi dumneavoastră interesul. Pentru că sunteţi
altfel. Şi ar fi păcat să deveniţi la fel ca ei. Nu vă transformaţi într-o
fiinţă umană plictisitoare, normală şi monotonă doar pentru că acesta e
standardul zilelor noastre. Vă rog eu, nu.
- Fac tot ce pot Sherlock. Tot ce pot şi puţin mai mult de atât.
