Melodie îmbibată în cotidianul de afară. Mi-a răsunat în urechi de vreo trei ori înainte să părăsesc acea clădire. O oarecare clădire, aceleaşi ziduri reci de beton, dar semnificaţii multiple.
Aerul de afară e rece, impenetrabil, pare să nu vrea să absoarbă căldura din interiorul nostru ci doar să o risipească în vânt. Cuvintele sunt înghiţite şi ne jucăm mai departe cu tehnologia pentru a ne motiva tăcerile subconştientului. Incoerenţă?
Şi am zâmbit spre un soare impecabil, căci azi, pentru câteva secunde totul a fost perfect în acest aer infectat. Libertatea, aripile, muzica ce cânta liniştită de una singură şi zâmbetul de moment. Acelaşi zâmbet. Omul acela zâmbeşte mereu! Şi mă face şi pe mine să râd cu interiorul.
Atât pentru azi. Lac secat şi cer de plumb. Vinovăţie. Scuze la pătrat. Noapte bună?
