Azi, cerul îşi risipeşte forţele. Nu ştiu de ce. Ţipetele profanează tăcerea terasei singuratice, iar luminile nocturne zboară precum licuricii dezbrăcaţi. Azi, cerul ne întreabă ce mai fac piersicile şi pe unde ne-am pierdut lumânările trecutului…
Copilăria ne izbeşte de peste tot, din pereţii murdari ai cochiliei, din vocile metalice şi din iarba albastră. Noapte la munte, printre brazi, ocoliţi de timp şi totuşi transformaţi în cenuşă, noapte ce se prelinge printre degetele noastre şi nu o mai putem prinde cu nicio capcană de muşte. Şi un castel răsare dintre urmele de scrum, se înalţă tot mai sus, condus de un covor imaginar şi o ciocolată devorată pe jumătate.
Băncuţele din parc se ceartă, impreuna cu boscheţii şi picioarele nebune ce se plimbă singure pe stradă. Noi toţi, copii. Iar copacii, copacii dansează step şi consumă acadele.
Apusul ne închide ochii, ne machiază pleoapele şi obrajii pentru o ultimă dată.
Ce este treaba asta... etichete: Borcan? Hmm... jap tigaie....:)) Off... un oras trist. Un trecut al iluziei... dar totusi realitate. Un castel ce se prabusea in marea iluziei. Si niste lacrimi se varsau pe un stadion de piatra. Dar stanca veche de pavaj si tribuna a vazut multe. Trecutul a vazut multe. Off... cum sa nu imi amintesc... inteleg si de ce imi este adresat mie. Vreau sa repetam trecutul. Hai vii cu mine?
RăspundețiȘtergereDe ce să-l repetăm?
RăspundețiȘtergereHai să-l trăim într-un prezent mult mai frumos desenat. Câştigat.
Hai doar să dansăm.
Ştii tu, oare, că ne întoarcem acolo în curând?
Prezentul nu mai poate fi schimbat. Trecutul in acest caz a fost esential. Viziunea este irevocabila. Nimic nu se mai repara. Punct
RăspundețiȘtergereaaa nu ai scris nimic de borcan din 2009 :)) si noi trecem in 2011 trebuie sa te apuci de scris:D
RăspundețiȘtergere