Material.

Mă rup ş-apoi mă lipesc de pânza subţire ce acoperă acest drum întunecat. Ca nisipul ce învăluie uşor gleznele şi vântul ce-mi suflă printre mâinile rătăcite în păr, aşa pleacă momentele. Zburdă ca o turmă pierdută, iar apoi dispar când vreau să le prind cu plasa mea de pescuit.

Bumbac, catifea, in. Amestecăm totul într-un vas subţire, de lut. Din ce suntem construiţi noi? Îmi simt corpul ca pe-o oglindă roasă de molii şi nu ştiu cu ce să acopăr această explozie de sentimente. Din când în când văd un chip care se reflectă în mine, dar clipele îl fură şi alte braţe se încolăcesc provocator în jurul său, ca nişte tentacule.

Nu vei scăpa niciodată de acea funie din jurul gâtului tău egală cu atracţia ce o exercită ipocrizia feminină asupra ta. Eu reprezint doar mâna ce ai ridicat-o un timp iar apoi ai topit-o în uitare. Paşii de la miezul nopţii te distanţau de mine şi te apropiau de chipul acela plastic, modificat pe calculator. Acea seară nu se mai întoarce. Am fost traşi spre alte poteci, ne-au chemat ca nişte găuri negre, cu sete, o sete bolnăvicioasă. Mi-a fost sete şi de tine dar nu m-ai auzit, aşa că m-am mulţumit cu o apă de izvor murdară şi am vorbit cu scoicile.

Bizar. Aud ambulanţa oglinzilor sparte cum îmi bate la uşă. Ei cred în miracolul scotch-ului şi în resuscitarea prin lipire. Vedem crăpăturile la fel cum vedem găurile dintre pietrele din capul nostru virusat. Îţi rămâne pe masă biletul spre lucrurile materiale şi falsitate.