- E ceva ce nu putem schimba, pentru că nu ţine de noi. Nu am iubit oamenii la momentul potrivit pentru că ei nu ne-au vrut şi n-au găsit cuvintele pentru a ne ţine langa ei.
Am plecat ieri, am plecat chiar şi azi, doar că tu eşti prea orb ca să-ţi dai seama. Şi dacă vei stai puţin să te analizezi vei realiza că ceea ce-ţi doreşti zace în altă parte, în frânghiile roase ce controlează o păpuşă.
Zacem pe jos, complet rupţi de lume, neştiind de ce calorifer ruginit să ne agăţăm. Alternez între a te lăsa aici cu ea şi a pleca eu cu fantoma trecutului. Nu înţelegi, nu? Doar timpul îţi poate spune ce dramatic ai schimbat zarurile şi cum m-ai pierdut la jocul de cărţi. –
- Deschise geamul exact în momentul în care muzica porni. Contratimp.
A fost mereu un decalaj între ei doi. El dansa menuet şi ea picta păduri norvegiene. Ea nu purta niciodată mănuşi iarna, iar el îşi îndulcea cafeaua cu trei cuburi de zahăr brun.
I-am observat o vreme îndelungată, i-am pândit ca o insectă ciudată din morbidul întuneric, dar nu i-am judecat; căci ea era visătoare, iar el economisea pentru o nuntă la Paris
Dar de ce s-ar fi căsătorit? Să-ţi plimbi mâna peste faţa cuiva nu e un motiv suficient pentru a îl iubi. -
