Libertate în mintea mea putredă…

Şi astăzi: 

Bruce Springsteen - Fire 

Târziu în noapte n-avem nici nume şi nici vârstă. N-avem nici măcar chipuri sau mâini pe care alţii le-ar putea privi pentru a ne cunoaşte. Avem întunericul, avem forma, avem nimicul.

Ora 22:34, iar Else îşi plimba picioarele obosite pe strada principală. Praful se ridica la ore fixe, de fiecare dată când o maşină accelera. Casele erau în flăcări, oraşul ardea. Toată lumea plecase, nimic nu respira. Oraşul urla, ţipete intermitente; urletele răzbăteau peste toate câmpurile şi pădurile din împrejurimi.

Else porni muzica, iar oraşul era deja scrum. Chitara era undeva în fundal, un element de nelipsit. Se auzeau şi bombele şi sughiţurile celor ce plângeau.

Ora 22:35. Îşi legă şireturile de la pantofii negri şi pleca spre ea. Închise uşa, alergă pe scări, era din nou în întârziere. Porni motorul maşinii şi se strădui să-şi facă loc printre şoferii ce claxonau şi îşi adresau cuvinte ciudate. Era pierdut într-o junglă urbană, superficială.

Blocurile ardeau şi ardeau, dar nu se făceau scrum. Oamenii dansau ciudat, se învârteau unul în jurul celuilalt, dar nu păreau să se întâlnească vreodată.

Era la al doilea semafor deja, iar Else îl aştepta pe o stradă lăturalnică.

Ora 22:40. Înghiţea cu greu boabele de piper, nici măcar nu înţelegea de ce trebuia să le mănânce. Îi spusese ieri că au gust de cafea cu miere, dar nu era aşa.

Oameni de pe stradă aveau feţele acoperite cu material negru, ea era singura ce-şi purta chipul descoperit ş aştepta să vină maşina roşie. Se uită la ceas, trecură deja cinci minute.

Un necunoscut se apropie de ea şi îi înmână un bilet. Avea chipul mascat şi mănuşi.

Ora 23:06. Else stătea pe marginea patului îmbraţişându-şi genunchii. Se uită spre tavan şi totul se învârtea. Oraşul era în flăcări, bombele cădeau, iar muzica se auzea de undeva departe.