E inexplicabilă distanţa aceasta ce se
formează câteodată între noi. E ca un diavol ce se pierde în detalii, până când
devine foc şi cenuşă iar apoi e mai puternic ca niciodată. Când se întâmplă mă
afund într-o tăcere ciudată, o vioară stricată, un om gata să zboare şi care nu
a mai dormit de zile bune. Cred, în secret, că sunt îndrăgostită de toţi
oamenii, şi acum în special de tine.
Distanţa mă transformă. Toţi demonii se
adună în jurul unui foc de culoare albastră şi murmură incantaţii. Efectul este
dezastruos. Explozii, descumpănire, vulcanii noroioşi, capete tăiate. Am
încercat să induc demonii în eroare cu şampanie pusă la rece şi dansuri sub
lună. Am încercat şi dansul ploii, însă nimic nu pare să funcţioneze. Cred că
singura soluţie e să eliminăm cauza. Distanţa. Distanţa ca un papuc peticit şi
tensiunea ce se acumulează când încerci să îi legi şiretul. Distanţa ca un vin
ţinut la o temperatură nepotrivită care s-a acrit.
Aş vrea să te iau de mână şi să ne
teleportăm într-un loc în care să fii tu, în care demonii noştri să spună
incantaţiile împreună şi să se privească în ochi, nu să se evite şi să se
ascundă în tigăi diferite.
