16 februarie 2009

Şoricelul Păstaie.









August. Pfff, moarte lentă, deşertică. Otrava se prelinge prin sânge ca un şarpe nevăzut ce posedă lumea aceasta indecentă. Am alergat din nou pe pistă şi mi-am vărsat sentimentele într-o oală cu trecut… e departe, mâinile mele nu mai reuşesc să-i atingă capacul sub nicio formă…
Şi prinde-mă de mână, căci undeva avem o amprentă subţire împreună. În braţele unor flori de
primăvară

Extinctor. Braţele mele atârnă ca un curcubeu dezarticulat în timp ce pictorul acesta cu bereta într-o parte mă desenează. Şi nu sunt eu, e doar o umbră. Aceeaşi floare de primăvară. Zâmbesc. Hidos, invers, întortocheat. Simplu, eu. O pictură cu braţe extraterestre ce-mi dă o senzaţie de captivitate. Un şoricel într-o păstaie strâmtă.
Scot capul pe fereastră. Pistă, pistă. Aglomerare a maşinilor ca într-un puroi, totul pentru un scop superficial.
mă mănâncă şoricelul păstaie

Un comentariu:

  1. Prinde-ma de mana... sa ma iei de pe pista... ca alerg de m-am zapacit... si vreau sa plec. Dar, te rog frumos sa nu ma mananci...
    Asa traduc eu textul tau :)))

    RăspundețiȘtergere