Vis 1.3.

M-am trezit la miezul nopţii, ceasul lui Else suna. Îngrozitor, înspăimântător. Două bătăi de inimă pe secundă, iar efectele secundare sunt acum insomnia şi o doză rezonabilă de dureri de cap.

Mi-am pregătit o cafea tare şi m-am aşezat apoi pe marginea patului. O priveam cum doarme cu părul revărsat pe plapuma albastră şi cu figura contorsionată. Părea să aibă un vis. Nu aş putea spune dacă era bun sau rău, iar mâinile încordate şi zâmbetul ce revenea la fiecare 15 secunde  pe faţa ei nu reprezentau un diagnostic concludent.

Am închis apoi lumina şi m-am pus în pat. Nu puteam dormi. Eram prins într-o realitate paralelă unde fiecare secundă mă lovea ca un bolovan şi eram deci bătut cu pietre.

În timp ce-mi ştergeam sângele de pe faţă Else se ridică din mormanul cu pietre. Îşi scutură rochia şi începu să râdă, inexplicabil. Îşi aprinse apoi o ţigară cu bricheta scoasă dintr-un buzunar invizibil şi începu să-mi povestească.

- Era târziu, era noapte, era frig, erau tunete, era pădure, eram singură. În visul ăsta totul s-a schimbat. Oamenii nu erau oameni, erau doar pietre, iar pietrele erau oameni. Înţelegi? -

Nu, sincer habar nu aveam ce vroia să-mi spună. Am ascultat-o totuşi.

- Şi peste tot pe stradă ploua cu pietre. Era îngrozitor. Îţi dai seama că m-am trezit, zgomotul era mult prea înfiorător.

M-am trezit şi erai în sfârşit lângă mine. Ştii cât de mult am aşteptat să deschid ochii şi să te văd acolo? Respirai cu greu, de parcă şi peste tine ploua cu pietre. Îţi mişcai încet mâinile şi genele, foşneau păturile sub tine, totul se mişca, precum un vânt de toamnă ce se joacă şi nu mai oboseşte.

M-am prins apoi de o sfoară ce cobora din perete şi am ajuns în întuneric; într-un pod mic şi aglomerat, plin de cărţi şi de praf. Am simţit atunci că lipseşte ceva. Am pierdut bucăti din mine undeva şi ştiu că nu le pot găsi. E bine, e rău? –

Din nou nu ştiam ce i-aş putea răspunde. Ea mă vedea peste tot şi tot ce era bun în lume vedea în mine.

Sângele se închegase deja pe buza mea, iar Else începu să tuşească. Aş fi luat-o de acolo şi aş fi dus-o pe plaja din Bahamas pe care vroia mereu să se plimbe. Nu puteam însă, pentru că şi eu la fel ca şi ea pierdusem ceva ce trebuia să caut, dar nu şi să găsesc.