mă acopăr şi mă cern,
când mi-e frig te chem să dormi,
dar n-auzi şi nu mă chemi.
Te-am cerut la marea albă
şi la soare, şi la munţi
dar nu te-au găsit niciunul
căci eşti rece şi tăcut.
Te-am chemat să vii, diseară,
să mă duci într-un castel
fără monştri sau balauri,
fără mâine, fără ieri.
Dar n-auzi, nu vezi, nu dormi
când orgolii prăbuşite
îţi sunt plapumă şi somn
într-o lume fără vise.
Iar eu sunt ca un pion
folosit, sacrificat
într-un nobil joc de şah
unde regele-i nebun.
Unde eşti şi cine eşti?
Ce iubire mi-ai purtat?
Cum iubeşti un om defect,
şi de ce nu m-ai iertat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu