… Şi am dormit întreaga vară cu imaginaţia suspendată printre frânturi de iluzii.
Şansa de a ne lua rămas-bun. Timpul ne va spune de la ce, sau de la cine. Nu, aşteptarea nu ne va duce mai aproape de nisipul irosit.
Ceea ce ne dorim se lasă aşteptat. Aceleaşi magazine cu bomboane glazurate, doar că zaharul s-a maturizat în timp ce noi ne relaxam pe banca de rezervă.
O bucată de lămâie căzută pe jos acum patru ani, neschimbată; un hibrid al monotoniei ce ne ţine speranţele şi standardele undeva sus.
Rotocoale de fum în părul meu, rotocoale ce s-au amestecat cu lipsa oxigenului din aerul montan. Toate, incluse în traseul marcat cu roşu al actualei noastre vieţi. Adăugăm şi hainele largi, împrumutate pentru câteva ore şi pozele experimentale din eprubetele trecutului. Multe, sau prea puţine? Ne vom aminti şi alergătura după copilărie în timp ce ne rătăceam pe străzile Mănăşturului.
Niciodată de ajuns. Confesiunile după miezul noptii, în speranţa că nu ne veţi judeca după bluzele albastre pe care le purtăm.
Nimic în plus de spus, doar o invitaţie. Urmaţi-ne în cotloanele pline de dezinteres ale minţii noastre. :)
Prin acest ramas bun am trecut si noi. Off... ce mai amintiri. Nu am sa uit... o pauza. O liniste pentru 3 luni. De fapt atunci am crezut ca totul s-a terminat. Stii ca pe atunci imi era imposibil sa te uit? Nu stiu, dar ramaneai ca o pata in cap... nici cu dero nu se stergea... a trecut mai bine de un an de atunci. Banca de rezerva? Apusul de rezerva. :D Prietenia de rezerva...Doamne cat trecut... poate sa fie in textul tau. Off... ar trebui sa lasam trecutul si mai ales melancolia si sa privim spre viitor. Nu stiu de ce... dar nu pot. Viitorul e minunat... dar trecutul exista!
RăspundețiȘtergere