O prelată întinsă.

Două buturugi şi o creangă ruptă, totul pentru a ne facilita drumul spre funia cafenie. Frângem, rupem, strângem în braţe şi apoi întoarcem spatele frunzelor călcate; ne-am plictisit de ploaie.

Liniştea s-a prelins ca un strop de acid pe parbriz şi cuprinşi de ea am uitat de noi, am intârziat. O alergare uşoară printre copacii uzi şi animaluţe ce se-ascundeau din calea furtunii. S-au mai auzit două zgomote stinse iar arbitrul mi-a spus clar: ‘minutul 74’.

Priveşte în urmă, scurt, şi adu-ţi aminte ce ai uitat. Totul. Bucăţile de pânză, aţa, acul. M-a oprit un şanţ care mi-a adus în minte direcţia, era spre stânga, printr-un tufiş înghesuit pe o hartă. Să ne-ntoarcem paşii acum.

Uneori, ştii, deschid o carte şi îi fur semnul, desenez feţe şi mustăţi gândindu-mă la râsetele zgomotoase şi la zâmbetele de acum trei ani. Sau trei zile? Uneori îmi pătez singură bluza cu cerneală şi te rog să o speli, detergentul tău miroase mai bine şi maşina ta de spălat e nouă. Uneori beau cafea cu gheaţă şi simt mirosul de trandafiri striviţi când deschid cafetiera.

N-ai cum să întorci firul acesta subţire. Oricât de ros ar fi, orice cuţit ai folosi va rămâne mereu la fel, imposibil de schimbat.

Şi am ajuns cu ploaia pe umeri la un alt banal sfârşit. Am aruncat impermeabilul undeva departe şi ne-am luat parfumul de mai înapoi. Am făcut tot ce am fi putut face pentru a te întoarce, dar ştim, ţările calde sunt mereu mai primitoare. Şi mai bătrâne, oare? Nu, nu, deviem.

Am pornit la demontat, de parcă am fi lucrat la un service auto. Ordine, sfaturi, cuvinte aruncate şi o aşteptare încadrată între cinci şi şapte zile. Am scos şuruburile, am înfăşurat panglica şi am dezasamblat tot ce putea fi dezasamblat. Pe tine nu te-am găsit printre lucrurile acelea, aşa că nu ţi-am putut schimba cu nimic hotărârile. Am tras apoi obloanele şi ne-am înghesuit într-un spaţiu de treizeci de centimetri. În stânga şi în faţă zăceau zâmbetele ce ne pătează acum amintirile.

Şi plouă, iar prelata argintie e tot ceea ce ne rămâne pentru a ne feri de fulgere. O mână aruncată, o funie, un ghem, ceva de care să ne prindem pentru că nu ne putem pierde din nou.