Cotidian. (II)

- Niciun făt-frumos. Doar un bărbat normal de această dată. De fapt, nu pe el vreau să îl urmăriţi… ci pe o femeie.
- Ah, deci avem o mică vrăjitoare ce vă calcă pe bătăturile de Paris?
- Hai " Holmes ", nu fii obraznic… E vorba despre sor’mea… Cred că are o aventură cu noul meu prieten.
- Vai domnişoară, acea soră palidă şi ştearsă cu figură mongoloidă?
- Chiar ea.
- Bun. Deci o urmăresc. O prind în flagrant pur delict şi apoi vă anunţ?
- Cam acesta e planul. Acum poţi pleca " Holmes ". Vreau să-mi savurez ciocolata caldă singură, fără mirosul dumneavoastră de detectiv de duzină… Mulţumesc!
Perdeaua se trage singură la loc. Vişiniul înăbuşă camera împreună cu un miros de shake contagios. Else se ridică hotărâtă de la masă… “ Azi e timpul să schimb ceva. “

Invalid.

Şi voi fi aici…
la 23 de paşi distanţă
sub un salcâm cusut cu aţă
cu 5 frunze ce pleacă
spre ţările calde.
Voi fi aici, cu tine, te voi ţine de mână
te vei opera, vei cădea, vei pluti
poate doar ţi se va seca interiorul
dar voi fi aici
cu lacrimi, cu suspine,
cu buzunarele pline.

Şi-mi vezi norii închiriaţi de pe cer? Totuşi, n-am niciun drept să-i strâng în braţe, să-i fotografiez sau să îi dau în dar de Crăciun, deşi poate mi-aş dori.
Azi, zâmbete, da, multe. Îmbibate într-un lichid lunatic şi o prăjitură ucigaşă cu ciocolată… Ultimul baton de viaţă de pe masă.
Hai să fugim. Raţiune imperativă dar nu necesară.

Nenea Grim şi cer cu bombe.

E un braţ vechi, dărăpănat, cel ce-mi bate în fereastră. Şi totuşi, afară e soare… Mi-e frig? Un frig polar, cu gheare îmbătate de către timp. Maschez.

Punem un lacăt, încuiem, deschidem alte porţi. Vreau să-mi dau drumul, să mă desprind de acest labirint infernal, de aceste trepte ce oceanul le-neacă. Eternitatea?

Şi unde ţi-e umbra? Unde se plimbă? De ce nu o cauţi, de ce nu o legi de tine cu sfori groase?
Exuberanţa. Dăm din pletele blonde pe un ritm de muzică de actualitate. Şi ne simţim bine, visăm la perfecţiune în timp ce ne consumăm vodka din pahar.

E o amintire culeasă de pe un raft, două ciocolăţi şi nişte file rupte dintr-un caiet abandonat de stăpân. Da, promit, de mâine îmi voi redobândi coerenţa. Şi gândurile şi soarele de printre tufele de toamnă.

Sunt eu?

Logic invers proporţional. Da, mâine.

Coropişniţă.

E în interiorul meu. Un pitic ciudat cu părul zburlit îmi devorează interiorul necopt. –Unde e praful de copt? Dar zahărul vanilat?- În mâinile omului de la capătul casuţei de internet.
Prinde-mi aripile de omidă timidă cu două ace de gămalie. Te rog?! Schimbă-mi urmele papucilor în eternitate. Deschide-mi ochii, fie şi pentru o clipă. Şi-mi dau consimţământul pentru a-mi desfigura şireturile de la papuci. Ia-le cu tine, sunt cromozomii unui suflet mutant.
Şi coropişniţa ce face? Se joacă de-a viaţa în cutiuţa cu nisip şi-mi răzuieşte neuronii cu şmirghelul ei de realitate. Azi a văzut un apus ironic peste oraş.
Cochilia mea de animal omogen se dizolvă: implanturi noi de sentimente controversate în vene…
Azi cer altceva. “Ploaia plânge pentru păstrăvi.”

Cotidian (I)

Un loc al perfecţiunii trecătoare, al frigului, al mersului pe jos.
Cotidian. Monoton.
Chelnerul aduce ciocolata caldă într-o canistră verzuie. Else îşi roade unghiile, şi creierul, şi senilitatea. Ea face contrabandă cu sentimente: ieftine, scumpe, materialiste, doi în unul. Da, ciocolată caldă cu scorţişoară ce împrăştie un miros insuportabil (în sens pozitiv).
Detectivul apare de după o cortină vişinie şi se aşează la masa cu piciorul strâmb. Else îi oferă o ţigaretă cu piper. “Holmes” refuză nepoliticos.
- Să trecem la subiect, domnişoară Schwarz. Cu ce v-aş putea ajuta?
- Şi cu ce nu m-aţi putea ajuta… Am nevoie să urmăriţi pe cineva. Plătesc oricât, banii nu sunt o problemă.
Un zâmbet acru, de douăzeci şi patru de secunde.
- Desigur, despre ce făt-frumos academic e vorba de data aceasta?

"and I cause nothing but trouble"

-Trăieşti după nişte reguli stricte?–
Aspiratorul e stricat, iar praful se răspândeşte pe mobilă asemenea unei cocaine fine. Tocuri prăbuşite, trei gloanţe pe podea şi o sticlă de Schweppes ce-şi goleşte singură conţinutul.
-Voi fi ce-ţi doreşti. Şi voi fi îmbunătăţit. Robotic? Nu, doar teoretic, dar practic umanizat. Căci te iubesc prostuţă de porţelan!-
Ecranul de la calculator e o prăjitură cu picioare. Nebunie de moment, întreruptă de momente de luciditate. Rocada realităţii?
Trăiesc pe ţărmurile altei mări, în alte plase de pescuit.
-Nu ţi-e dor de biblioteca fluturelui orb?-
Suntem doar umbre şi zâmbete într-un chenar.

“poţi scăpa din fantezie?”

Antidot.

Spune-mi că poţi fi
că eu sunt, că simt.
Un cadavru de fluture
o omidă.
Elipticul predicat
îţi surâde
te prinde şi-ţi vâră suspine
crime şi trei măsline
pe sub o bluză de pânză.
Da, voi fi, sunt şi vreau.
Pune-ţi mâna pe gard
e un şah mat.
Spune-mi că mă transform.
O brioşă cu sare şi rom
păzeşte trecutul
evantaiul şi timpul.
Da, voi fi, sunt şi vreau
un pui de păpădie
un suflet la cină
şi-un cer ce se plimbă.
Marea e un drog
un zmeu, un muritor
o perdea, douăzeci de sfori.

Lapsus.

M-am trezit pe o placă galbenă de surf în mijlocul Oceanului Pacific.
-Lostriţa-
Mestec o carne transparentă de peşte umanizat. Mi-e sufletul plin de oase şi vreau să le dau drumul peste cenuşă, rugină şi pesticid. Influxuri de teamă şi nonsens.
-Micul-dejun- Îmi ung felia de pâine cu un unt expirat. De ce se schimbă timpul? De ce mi-e fărâmiţat trupul de fulgere platonice? Aparatul digital îmi desparte părţile componente dezagregându-le.
-Sconcs.- Avem cinci trestii pentru a ne sugruma trecutul. E înşurubat pe o scândură plutitoare.
Şi sunt tot aici, Pacificul îmi dezdoaie tendoanele metalice şi mâinile de tinichea: o pungă de plastic ce sufocă aerul şi arsenicul prelins pe degetul mic. Contrast? Doar două puncte şi o virgulă minusculă.

Teatral.

Tragem perdelele vişinii pentru a dezgoli un organism cancerigen şi impulsiv, un organism ce se agaţă cu ultimele sale tentacule de bătăile unei inimi în plină decădere. Zace pe o plajă cu morminte, un separeu mortuar în care fantomele canibale ce aparţin trecutului îţi devorează sinapsele. Palmierii se înalţă ironic printre statuile de marmură carbonizată.
-Somnifer?- Nu, doar o plasă de prins muşte în mijlocul scenei. Musculiţo, ce-ar fi să te descalţi când vii în vizită?
-Color?- Pe jumătate. Mai am şi tabla de şah aruncată la recycle bin acum 28 de minute, şi curcubeul cu handicap din filmele mute, şi o piesa de teatru scrisă cu smoală şi vopsea pentru blonde.
-Ultimul act?- O bomboană comunistă ce aleargă pe străzile Londrei îmi distrage atenţia. E drogată cu răşină şi râs de guguştiuc. Da, doi melci răsuciţi în zig zag printre aripile unei libelule. Vreau doar să-ţi strâng mâna şi aripile în menghină…

Identitate.

Rochie bufantă din secolul al XIX-lea. Muzică ambientală. Subconştientul ne poartă foarte strâns amprentele, legate cu o funie groasă. Escaladez zilnic acest lanţ al materialismului în continuă evoluţie. Mă poartă bocancii pe aceste plăci tectonice, sau poate doar joy-stickul subconştientului.
-Eşti?- Întrebarea e clasică, răspunsul "random".
Mestec bucăţi de iarbă.
-Sunt?- Un ochi disecat, neuroni şurub şi trei hărţi pe masă.
-Sufletul?- Momentan în Congo.
Un melc desenat undeva sub rotula stângă.
"fotograf al realităţii"