E în interiorul meu. Un pitic ciudat cu părul zburlit îmi devorează interiorul necopt. –Unde e praful de copt? Dar zahărul vanilat?- În mâinile omului de la capătul casuţei de internet.
Prinde-mi aripile de omidă timidă cu două ace de gămalie. Te rog?! Schimbă-mi urmele papucilor în eternitate. Deschide-mi ochii, fie şi pentru o clipă. Şi-mi dau consimţământul pentru a-mi desfigura şireturile de la papuci. Ia-le cu tine, sunt cromozomii unui suflet mutant.
Şi coropişniţa ce face? Se joacă de-a viaţa în cutiuţa cu nisip şi-mi răzuieşte neuronii cu şmirghelul ei de realitate. Azi a văzut un apus ironic peste oraş.
Cochilia mea de animal omogen se dizolvă: implanturi noi de sentimente controversate în vene…
Azi cer altceva. “Ploaia plânge pentru păstrăvi.”
Prinde-mi aripile de omidă timidă cu două ace de gămalie. Te rog?! Schimbă-mi urmele papucilor în eternitate. Deschide-mi ochii, fie şi pentru o clipă. Şi-mi dau consimţământul pentru a-mi desfigura şireturile de la papuci. Ia-le cu tine, sunt cromozomii unui suflet mutant.
Şi coropişniţa ce face? Se joacă de-a viaţa în cutiuţa cu nisip şi-mi răzuieşte neuronii cu şmirghelul ei de realitate. Azi a văzut un apus ironic peste oraş.
Cochilia mea de animal omogen se dizolvă: implanturi noi de sentimente controversate în vene…
Azi cer altceva. “Ploaia plânge pentru păstrăvi.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu