Ianuarie.

Azi dezvoltăm o prezenţă stranie în interiorul nostru. Noutăţi îmbinate cu vechituri într-un mod tragic. Nimicul de mai jos rămâne evident, un nimic… Un drum pierdut ce şerpuieşte melancolic printre nişte dealuri bătrâne. Întrebări de când lumea a început sa-şi simtă pulsul.

Ieri am amestecat două zerouri într-o oală de mămăligă. Scopul? Nemurirea cred. Dar nu e ea, nemurirea cea de toate zilele, ci e ceva mai practic. O mască de gaz ce-mi va păstra chipul neschimbat în timp ce sufletul mi se va zbârci ca un bob mic de muştar.
Au trecut 39 de luni. Un număr nesemnificativ. Un coş de gunoi al trecutului şi doua papadii în colţul gurii.
Îmi găsesc greu cuvintele printre aceste umbre nisipoase. Curcubeu, o încrucişare hidoasă şi o bucată de material spălată în apa unui râu.
“ De unde pot cumpăra cuie? “
“ De ce ai nevoie de ele? “
“ Cred că trebuie să-mi repar sufletul… “
“ Iar?! “

O iarbă dezvelită, un apus, un răsărit. O zi cu frunze ce-mi udă creştetul şi
mă spală. Nu mai am ceva concret. Ceea ce caut nu e aici, din nou.