Dezvăluiri.

Else Schwarz privea undeva în gol, trecând de umbra fadă aruncată de haina lui ‘Holmes’. Acesta stătea crispat, bătând ritmic cu degtele în masa prăfuită. Chelnerul se învârtea în jurul lor la fiecare cinci minute, întrebându-i dacă doresc o cafea sau un ceai. Tăcerea devenea din ce în ce mai apăsătoare, până când ‘Holmes’, într-un mod necaracteristic lui, decise să o rupă.

- Domnişoară Schwarz, vă simţiţi bine?

- Nu, azi nu. Ştii, uneori mă întreb cum ar fi să mă aşez lângă un boschetar din parc şi să-i povestesc despre viaţa mea. Să-i spun de ce îmi plac rochiile roşii, mătasea şi pantofii franţuzeşti cu toc. Omul acela m-ar privi ciudat şi s-ar gândi că sunt nebună, că nu ştiu să preţuiesc bogaţia, splendoarea. Dar spune-mi tu ‘Holmes’, la ce îmi folosesc toate acestea când nu am cu cine să le împart? Mă gândesc că dacă o să-mi expun gândurile şi sentimentele pe o tavă oamenii o să se repeadă la ele ca nişte animale de pradă şi o să le sfâşie, înainte ca măcar să le cerceteze.

Else se opri brusc şi îşi privi unghiile. ‘Holmes’ se retrase într-o stare de bulversare totală şi cuvintele păreau nişte brioşe stricate ce i-ar fi dat dureri de stomac. Totuşi, făcu un efort.

- Eu chiar nu ştiu ce să spun, domnişoară Schwarz. Nu mă aşteptam ca dumneavoastră să fiţi o persoană atât de profundă.

Se scărpină după ceafă cu un uşor aer de vinovăţie, sperând că ea se va ridica şi va pleca lăsând în urmă conversaţia patetică.

- Ai dreptate, nu sunt. Poate ar trebui să schimb ceva. Da, acum ştiu şi ce. ‘Holmes’, eu trebuie să plec. Ne vedem mâine aici, la aceeaşi oră. Şi apropo, când vii adu cu tine şi o servietă bleumarin. Neapărat bleumarin.

- Sigur domnişoară Schwarz. Dar pot să întreb de ce?

- Întrebările sunt o pedeapsă pentru cei ce nu ştiu să le pună. Vei afla mâine, răbdare.

Aruncă două bacnote pe masa cu piciorul strâmb şi făcând o rotire de 90 de grade ieşi pe uşa cafenelei. Rămăsese doar o aromă vagă de parfum, praf şi un sacou roşu uitat pe spătarul scaunului. ‘Holmes’ ridică uşor o sprânceană neştiind ce să mai creadă. Ori a băut mult noaptea trecută şi încă o bântuie vaporii alcoolului, ori s-a gândit să-şi spele păcatele şi să devină o persoană bună. Nu-mi pot da seama.

‘Holmes’ se ridică şi el, învârtindu-şi bastonul în aer şi gândindu-se că are nevoie de un nou joben. Strada era pe jumătate pustie; tot ce se mai auzea era lătratul unui câine ce-şi pierduse ursuleţul de pluş şi un râs isteric ce nu prevestea nimic bun.