Am erodat tot ce mi-ai dat: mentă, cuişoare, cacao şi sentimente.
A rămas un râu limpede ce acum spală hainele negre ale timpului. Le-a murdărit cu funingine acum multă vreme. Se juca singur pe o coastă pustie şi privea cum marea îşi sapă mormântul în nisip şi-şi lasă acolo membrele infirme sau gândurile deja fumate. Atunci a plouat cenuşiu şi marea a plecat acasă. Şi-a luat pelerina galbenă şi a fugit. El, timpul, a rămas cu ochii goi, căutând eternitatea şi fantezia. Erau chiar sub nasul lui, dar mirosul de peşte îl ameţise deja.
Am erodat 12 ore din zi pentru tine: le-am facut piatră, dinamită şi nămol; le-am facut cuvinte, senzualitate şi ţigări.
Când fulgeră timpul se adăposteşte în copaci. Se caţără în ei şi le răzuieşte coaja sperând că va câştiga ceva. Cândva a găsit o domnişoară naufragiată ce-şi căuta copilăria, dar nu a ţinut-o prea mult în preajma lui. La început îi plăceau cuvintele ei şi părul rebel ce şi-l dădea pe spate, dar apoi au ajuns să-l plictisească. Acum iese seara şi vorbeşte cu marea pentru că se simte singur.
Am erodat un castel şi m-am prelins deodată cu apa prin cotloanele înguste. Ecoul mersului meu e şi el ruginit.
Uneori mai culeg mierle de pe gard şi-ţi sculptez nimfe într-o carte pe care n-o vei citi…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu